Conf. Univ. Dr. Ioana DÂRJAN

Dr. IOANA DÂRJAN este conferențiar al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Științe ale Educației. Licențiat în Psihologie și Pedagogie, master în Psihopedagogia Educației Integrate și doctor în Psihologie, Ioana Dârjan este psiholog principal și supervizor în specializarea Psihopedagogie Specială, logoped, psihoterapeut și Senior LSCI trainer. Este Director al programului masteral Terapii Specifice ale Limbajului și Comunicării și a trei programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă.

Este co-fondator al Clinicii Universitare de Terapii și Consiliere Psihopedagogică a Universității de Vest din Timișoara.

Principalele competențe și domenii de interes și de expertiză profesionale, academice și științifice sunt abordarea educațională și terapeutică a copiilor cu tulburări emotional-comportamentale, terapia tulburărilor de limbaj, psihoterapie cognitiv-comportamentală, traumă, reziliență și wellbeing.

Interesele sale de cercetare și activitatea profesională vizează promovarea stării de bine, a rezilienței, a funcționării adaptative și a dezvoltării personale și profesionale în mediul educațional, prin intermediul unor abordări pozitive, ecologice și bazate pe dovezi științifice și empirice.

Este autorul și coautorul mai multor cărți și articole pe aceste teme și a dezvoltat și desfășurat programe postuniversitare și de formare și dezvoltare profesională continuă a profesorilor și specialiștilor din domeniul educațional.

Activitatea sa profesională, didactică și științifică este orientată spre educație și disciplinare pozitivă, educație specială, evaluarea și terapia tulburărilor de limbaj și de comunicare. Interesele sale vizează starea de bine, dezvoltarea ecosistemică și reziliența, cu aplicabilitate în educație.

 

Identificatori academici

ORCID

https://orcid.org/0000-0001-8099-679X

Web of Science ResearcherID / Author ID

ResearcherIDAAS-3874-2020

Scopus Author ID

Scopus Author ID: 36543594800

Google Scholar

https://scholar.google.com/citations?user=sMGO_W4AAAAJ&hl=ro

UEFISCDI BrainMap

[link / ID]

 

 

Activitatea didactică

Psihologia educației (curs și seminar)

Psihopedagogia copiilor cu tulburări emoțional-comportamentale (cur și seminar)

Introducere în logopedie.(curs)

Terapia tulburărilor de limbaj (curs)

Managementul clasei de elevi (curs)

Terapie cognitiv-comportamentală (curs)

Neuropsihologia limbajului (curs)

Terapia cogntiv-comportamentală a tulburărilor de ritm și fluență (curs și seminar)

Evaluarea și terapia tulburărilor de limbaj cu substrat neurologic (curs)

Practică de supervizare

Practică de elaborare a disertației

Consiliere pentru dezvoltare personală (curs și seminar)

 

Educație

2005-2009

Diplomă de doctor în domeniul Psihologie Seria G Nr. 0004213 din 14.08.2009

EQF 8

Universitatea Babeș-Bolyai

Managementul tulburărilor emoțional-comportamentale în clasa de elevi

 

1999-2005

Diplomă de licență în specializarea Pedagogie, seria X, nr. 0078709 din 20.07.2007

EQF 6

 

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Specializarea Psihologie

 

Competențele profesionale specifice profesiei de pedagog

 

1997-1998

Diplomă de studii aprofundate specializarea Psihopedagogia Educației Integrate, seria D, nr. 0005477 din 22.04.2001

EQF 7

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie

Bazele educației integrate, Integrarea școlară a elevilor cu deficiență mintală și dificultăți de învățare, Integrarea școlară a elevilor cu deficiențe senzoriale, Adaptare și dezvoltare curriculară

 

1993-1997

Diplomă de licență în specializarea Psihologie, seria P, nr. 0112572 din 16.12.1998

EQF 6

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, Specializarea Psihologie

Competențele profesionale specifice profesiei de psiholog

 

Postul actual

Conf. univ.dr., Departamentul de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Vest din Timișoara.

 

Poziții anterior ocupate

2008-2020

Lector universitar

 

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Catedra de Psihopedagogie Specială (V.Pârvan, nr. 4, Timisoara, www.uvt.ro, www.socio.uvt.ro )

 

Seminarizare, cercetare în domeniul psihopedagogiei speciale

 

Tipul sau sectorul de activitate Educație, învățământ superior

2004-2008

Asistent universitar

 

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Catedra de Psihopedagogie Specială (V.Pârvan, nr. 4, Timisoara, www.uvt.ro, www.socio.uvt.ro )

 

Seminarizare, cercetare în domeniul psihopedagogiei speciale

 

Tipul sau sectorul de activitate Educație, învățământ superior

2002-2004

Preparator universitar

 

Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Catedra de Psihopedagogie Specială (V.Pârvan, nr. 4, Timisoara, www.uvt.ro, www.socio.uvt.ro )

 

Seminarizare, cercetare în domeniul psihopedagogiei speciale

 

Tipul sau sectorul de activitate Educație, învățământ superior

2000-2002

Psihopedagog, logoped

 

Centrul de Educaţie Specială „Speranţa”, Timişoara

 

Evaluare, diagnostic, consiliere, terapia limbajului

 

Tipul sau sectorul de activitate învățământ special

 

Responsabilități instituționale

2023-prezent

 

Director  Programul masteral Terapii specifice ale limbajului și comunicării (TSLC)

2024 – prezent

Director  Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă Managementul comportamentelor disfuncționale în context educațional. Metoda Life Space Crisis Intervention (LSCI)

 

2016-prezent

 

Director  Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă REZILIENȚĂ ȘI ASERTIVITATE ÎN MEDIUL EDUCAȚIONAL

2014-prezent

 

Director  Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă STRATEGII DE EDUCAȚIE ȘI DISCIPLINARE POZITIVĂ ÎN ȘCOALĂ

Co-fondator al Clinicii Universitare de Terapii și Consiliere Psihopedagogică (CUTCP) a Universității de Vest din Timișoara.

Arii de cercetare

Psihologia educației, terapia tulburărilor de limbaj și de comunicare, tulburări emoțional-comportamentale, managementul comportamentelor, psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Experiența în proiecte

Proiect

Organizaţia coordonatoare

Statut

Perioada

CALITATE, EFICACITATE ȘI RELEVANȚĂ PENTRU PIAȚA MUNCII ÎN UNIVERSITĂȚI. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți

Universitatea de Vest din Timișoara

Expert ecosistem

13.03.2025–31.10.2026

Îmbunătățirea serviciilor de recrutare a studenților cu dizabilități prin măsuri active de orientare și consiliere profesională – CNFIS-FDI-2024

Universitatea de Vest din Timișoara

Expert coordonator – Studiul 2

10.05.2024–16.12.2024

Proiect POCU 121221 – „Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar”

Universitatea Suceava

Expert 3 formare cadre didactice partener 2

Oct.- 2019- ian. 2020

ROSE 46/SGU/NC/2017 „Investește în educația ta! Prevenirea abandonului universitar prin servicii de suport integrate InEdu”

Universitatea de Vest din Timisoara

Expert consiliere de grup pentru învățare

2018-2019

ROSE – Learning hub

Universitatea de Vest din Timisoara

Expert consiliere

2018-2019

Proiect POSDRU „e-Incluziune: Dezvoltarea și implementarea unui program de asistență bazat pe tehnologii TIC, pentru creșterea accesului la învățământul superior al persoanelor cu dizabilități”, Cod Contract: POSDRU/156/1.2/G/141055

Universitatea ″Lucian Blaga″ din Sibiu

Expert pe termen lung. Responsabil cu studenții 1

2014-2015

Proiect PosDru/55/1.1/S/31536, Axa 1/DMI1.1, Restructurarea curriculumului naţional în învăţământul liceal

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE)

Expert pe termen scurt

2011-2012

Proiect PosDru 60/2.1/S/33675, Axa 2/DM2.1, Practica ta pentru educatia viitorului

Universitatea de Vest din Timisoara

Expert pe termen scurt, supervizor

2011-2012

Program de formare continuă a cadrelor didactice SCIP

Institutul Român de Educație a Adulților, Universitatea de Vest Timișoara

Trainer, formator Modul Management comportamental

2008-2009

Diagnosticul social al performanţelor şcolare prin scala socială a succesului şcolar şi proiectarea unor metode de intervenţie validate prin cercetare (SSSS)

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca

Cercetător

2009-2010

 

Colaborări internaționale

2023-2026: TASC – 101104036 – GAP-101104036 (coordonator partener UVT)

VIVES, Kortrijk, Belgia

Director proiect partener UVT /

01.10.2023–31.05.2026

Erasmus + SPIN-AUTISM (Innovative Academic Course on Integrative Interventions for Children with Autism Spectrum Disorders)

Universitatea de Vest din Timisoara

Cercetător

2017-2019

Manage (Méthode d’Approche Nouvelle d’Apprentissage de la Gestion d’Entreprise)

LdV ToI

Airelle Limousin, France

Cercetător

2009-2010

CELiNE – Content Embedded Literacy Education in New Economy, LLP-LdV TOI 2007 RO 012

Institutul Român de Educație a Adulților, Universitatea de Vest Timișoara

Coordonator proiect

2008-2009

Publicații selectate

Cărți autor sau coautor

 

 

 

 

 

 

 

Darjan, I. (coord.). (2026). Sustainable communication: The teacher toolkit for personal and professional growth. Timișoara: Editura Universității de Vest din Timișoara. ISBN 978-630-327-295-5.

Darjan, I. (2018). Modele de abordare la nivelul întregii școli a elevilor în risc, Timișoara: Editura Universității de Vest.

Darjan, I. (2017). Therapeutic community networks for children and youth at risk, Saarbrücken: Edition universitaires europeennes (https://www.morebooks.de/bookprice_offer_c8cf9c33112db1856dfef972f8c9f0c82b42699c?auth_token=d3d3LmVkaXRpb25zLXVlLmNvbTo3Yzc0ZDQwZWIxYmMwN2NkN2I5ODA5NDQxZGU3ODQ3YQ%3D%3D&locale=fr&currency=EUR).

Darjan, I. (2010). Management comportamental în clasa de elevi (unic autor) Timisoara, Editura Universităţii de Vest.

Federighi, P.; Boffo, V.; Darjan, I. (editor, coautor) (2009). Literaţia inclusă în conţinut la locul de muncă Timisoara, Editura Universităţii de Vest.

Federighi, P.; Boffo, V.; Darjan, I. (editor,coautor) (2009). Content Embedded Literacy at the Workplace, Florence, Firenze University Press.

Boffo, V.; Darjan, I. (ed.) (2009). Training Curriculum and Training Materials. Improving literacy competences through vocational education/training, Timisoara: West University Press (coord.,coautor) – CELiNE Project.

Darjan, I. (2009). The Resource Pack, Athens, (coautor) – CELiNE Project

Capitole în cârți

Dârjan, I., & Predescu, M. (2024). Conceptualizing Negative Peer Interactions: Models of Analyzing and Intervention. In M. Carotenuto (Ed.), Mental Health of Children and Adolescents in the 21st Century. IntechOpen. https://doi.org/10.5772/intechopen.113220

Dârjan, I., & Predescu, M. (2024). Abordări educaționale și terapeutice în tulburările emoționale și comportamentale ale copiilor și adolescenților. În A. Gherguț (Ed.), Terapii și intervenții psihopedagogice la persoane cu cerințe speciale (pp. 251–270). Polirom..

Predescu, M., & Dârjan, I. (2024). Life Space Crisis Intervention, metodă de management al conflictelor în contextul educației copilului cu dizabilități. În A. Gherguț (Ed.), Terapii și intervenții psihopedagogice la persoane cu cerințe speciale (pp. 505–523). Polirom..

Dârjan, I.; Predescu, M. (2023). Conceptualizing negative peer interactions. Models of Analyzing and Intervention, in Carotenuto, M. (ed.) Mental Health of Children and Adolescents in the 21st Century, ISBN 978-0-85466-517-4, DOI: 10.5772/IntechOpen.113220.

Darjan, I.; Luștrea, A.; Al Ghazi, L.; Predescu, M.; Crașovan, M. (2020). Nurturing the well-being of university students for improved capacity building, in Simona Sava, Claudia Borca, Gheorghe Clitan (Editors.). Collective capacity building – Shaping education and communication in knowledge society. Leiden: Koninklijke Brill Sense NV, Series: International Issues in Adult Education, Volume: 30, pp. 165-181, DOI: https://doi.org/10.1163/9789004422209_014.

Dârjan, I.; Predescu, M. (2019). Communication and language in ASD, în Al Ghazi, L.; Zapattera, T. (coord.) (2019). Perspectives on Autism Spectrum Disorders, Pisa: Edizioni ETS, pp. 87-95.

Predescu, M; Dârjan, I. (2019). The social construction of autism as disability, în Al Ghazi, L.; Zapattera, T. (coord.) (2019). Perspectives on Autism Spectrum Disorders, Pisa: Edizioni ETS, pp. 33-40.

Dârjan, I.; Predescu, M. (2019). Teorii ale învățării în educația adulților, în Sava, S.; Paloș, R. (2019). Educația Adulților, Iași: Polirom, pp. 107-119.

Dârjan, I.; Predescu, M. (2019). Adulții cu analfabetism funcțional, în Sava, S.; Paloș, R. (2019). Educația Adulților, Iași: Polirom, .pp. 166-175.

Predescu, M.; Dârjan, I. (2019). Adulții cu dizabilități, în Paloș, R.; Sava, S. (2020). Educația Adulților, Iași: Polirom, pp. 161-166.

Dârjan, I.; Predescu, M. (2019). Advocacy for people with ASD, in Al Ghazi, L.; Stisic, J. (2019). Innovative Academic Course on Integrative Interventions for Children with Autism Spectrum Disorders. Student Manual, Timisoara: The West University Publishing House, p. 165-194.

Dârjan, I.; Predescu, M. (2019). Advocacy for people with ASD, in Luștrea, A.; Mara, D. (2019). Innovative Academic Course on Integrative Interventions for Children with Autism Spectrum Disorders. Teacher Manual, Timisoara: The West University Publishing House, p. 139-176.

Luștrea, A.; Dârjan, I.; Al Ghazi, L. (2017). Deziderate și soluții în integrarea copiilor cu dizabilități, în Sava et al. (2017) Stimularea participării adulților la educație. Perspective asupra implementării strategiei naționale de învățare pe tot parcursul vieții, Timișoara: Editura Universității de Vest

Dârjan, I.; Luștrea, A.; Predescu, M. (2016) Rolul școlii în promovarea rezilienței copiilor cu dificultăți de învățare, în Crașovan, M. (coord) (2016) Educatie-evaluare-integrare, Timisoara, Ed. Universității de Vest.

 

 

Conferinţe

Prezentări la conferințe internaționale relevante

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2024, 29 noiembrie – Conferința Națională Interdisciplinară de Psihopedagogie Specială, ed. a II-a, „Politici și strategii de incluziune în mediul universitar. Dileme și provocări” – keynote speaker.

2023, 25 februarie – Conferința Națională cu participare internațională LOGOPEDIA – prezentare „Afazia în România – o tulburare gravă cu puțini terapeuți / Aphasia in Romania – a severe speech and language disorder and a lack of specialists in the field”.

Darjan; I.; Al Ghazi; L.; Lustrea; A.; Crasovan, M. (2017). The subjective wellbeing and the general health in college students, at The 3rd International Conference on Communication and Education in Knowledge Society ”Collective Capacity Building”, Timișoara, Romania, 9-10 nov. 2017
Dârjan, I. – membru în comitetul științific și în comitetul organizatoric Al 8-lea Congres Internațional EFeCT ”LSCI- Ascultând ce nu e rostit, privind dincolo de mască. Construirea unui spațiu de viață pozitiv și responsabil pentru copii”, Timișoara, 19-19 mai 2016
Dârjan, I. (2016) –  Key-note speaker și moderator workshop Cognitive traps, la Al 8-lea Congres Internațional EFeCT ”LSCI- Ascultând ce nu e rostit, privind dincolo de mască. Construirea unui spațiu de viață pozitiv și responsabil pentru copii”, Timișoara, 19-19 mai 2016
Predescu, M.; Dârjan, I.; Tomiță. M. (2016): A follow up study on the efficacy of implementing Life Space Crisis Intervention in managing aggression of children with intellectual disabilities, la The 21st Workshop on Aggression, 2016, November 18-19, Felix, Romania
Dârjan, I.; Predescu, M.; Tomiță. M. (2016): Functions of aggressive behaviors – implications for intervention, la The 21st Workshop on Aggression, 2016, November 18-19, Felix, Romania
Dârjan, I.; Predescu, M.; (2016): Students’ attitudes and reactions towards aggression, la The 21st Workshop on Aggression, 2016, November 18-19, Felix, Romania
Dârjan, I.; Tomiță, M. (2016): Positive Behavioural Intervention and Support as an approach to strengthen students’ resilience in school, Romania, la Social Work International Conference (SWIC)”Envisioning sustainable social work: empowering communities and individuals”, November 3-2, 2016
Predescu, M.; Dârjan, I.; Tomiță. M. (2016): Juvenile delinquency treatment. Three lessons from disability studies` perspective, la Social Work International Conference (SWIC)”Envisioning sustainable social work: empowering communities and individuals”, November 3-2, 2016
Predescu, M.; Dârjan, I.; Tomiță. M. (2016): The staff perspective on rehabilitation of young offenders and therapeutic community intervention, la Social Work International Conference (SWIC)”Envisioning sustainable social work: empowering communities and individuals”, November 3-2, 2016
Dârjan, I. (2016) comunicarea Challenging in transforming schools in therapeutic communities, la International Conference on Social Sciences & Humanities, Forum on Studies of Society, Craiova, Romania, 31 martie 2016
Ioana Dârjan (2015) Dezvoltarea comunităţilor terapeutice pentru asistarea copiilor şi tinerilor în risc. (Developing therapeutic comunities to assist children and youth în risk) la Conferința Internațională de Asistență Socio-Medicală Comunitară la Timișoara, în 20-21 noiembrie 2015
2014, 8-10th May, Timisoara, The Second World Congress on Resillience: From Person to Society, cu comunicarea Dârjan I., Toomiță, M. ”Helping professionals – the bless and the burden of helping”
2014, 8-10th May, Timisoara, The Second World Congress on Resillience: From Person to Society, cu comunicarea Predescu, M., Dârjan, I., Tomiță, M. ”A case study of applying q-methodology to investigate the meaning of resilience”
2013, Timișoara – The 4th International Conference on Psycho-Social Perspective in the Quaci-Coercive Treatment of Offenders Psychosocial perspectives in the quasi-coercitive treatement of ofenders. Social control and vulnerable goups, comunicare Oppositional interactions: aggression and counter aggression in conflict cycle http://www.socio.uvt.ro/specto2012/specto2012.htm
2013, Timisoara, Conferinta Internațională ”Comunicare și educație în societatea cunoașterii”, comunicare Conflict management skills as a tool to promote school
2013, Kikinda, Serbia, METHODICAL DAYS 2013“Competences of Preschool Teachers in Knowledge Society” –  The management of aggressive behaviors in  educational settings – the LSCI method,
2012, June 18-19, Timisoara – Conferința Internațională de Științe Sociale Aplicate, ISSA, cu poster Form or reform? The teachers’ attitudes about the changing roles of universities
2012, Timisoara, The 3rd International Conference on Social Work Perspectives on the Quasi-Coercive Treatment of Offenders, comunicare The impact of teachers’ systems of beliefs and sense of self-efficacy on managing students’ behaviour http://www.socio.uvt.ro/specto2013/
2012, Timisoara, Romania, Conferința Internațională de Științe Sociale Aplicate, ISSA, cu poster Form or reform? The teachers’ attitudes about the changing roles of universities (Mihai Predescu, Ioana Darjan)
2010 World Conference on Educational Sciences, World Conference on Educational Sciences, Istanbul, Turkey – Predescu, M., Dârjan I. (2010) Promoting Political Participation through Adult Education.
2009 in Bergisch Gladbach/Germany, International Conference Teachers and Trainers in Adult Education and Lifelong Learning Professional Development in Asia and Europe (http://www.die-bonn.de/asem/asem09_programme.htm) – Darjan, I.; Predescu, M.F.  (2009) Developing embedded literacy teaching skills of the VET teachers as a pathway for professionalisation
2009, Bucharest, ROMANIA: The 10-th EDITION of the traditional European Conference E-COMM-LINE 2009, cu lucrarea Content embedded literacy education as a transfer of innovation. opportunities and challenges
 2008, Second European Congress of Early Prevention in Children with Verbal Communication Disorders, Sofia, Bulgaria – Communications problems in children with emotional and behavioral disorders (poster)

Comunicări științifice / conferințe selectate

Prezentări la conferințe naționale relevante

 

 

2015, 7 – 9 oct.2015, Bacău – CONFERINŢA NAŢIONALĂ C(ONSILIERE) – E(DUCAȚIE) – D(EZVOLTARE) – O(RIENTARE)   CEDO – Workshop  Intervenția în criză în spațiul de viață (Life Space Crisis Intervention) – De la conflict la coping – Lect. Univ. Dr. Ioana Dârjan (Psiholog principal PPS, Senior LSCI Trainer), Univ. De Vest Timişoara

2015, 7 – 9 oct.2015, Bacău – CONFERINŢA NAŢIONALĂ C(ONSILIERE) – E(DUCAȚIE) – D(EZVOLTARE) – O(RIENTARE)   CEDO – Workshop 5 Să reducem tensiunea (Turning down the heat) – Prevenirea conflictului și contra-agresivității în clasă – Lect. Univ. Dr. Ioana Dârjan (Psiholog principal PPS, Senior LSCI Trainer), Univ. De Vest Timişoara

Dârjan Ioana – participare cu lucrarea ” Filosofia de disciplinare a școlii: abordări reactive vs. abordări proactive”, la Conferința ”Educația Diversității, Diversitatea Educației”, Timișoara, 24 octombrie 2014

2010, Iaşi, România, Conferinţa Naţională de Psihologie, Ediţia a VI-a, lucrare: Impactul sistemului de convingeri al cadrelor didactice asupra strategiilor de management comportamental.

2009, Cluj Napoca, Conferința Națională Succesul școlar la intersecția factorilor sociali, cu lucrările Metode proactive de prevenire a comportamentelor agresive în şcoală (co-autor), Experienţa aplicării unor programe de intervenţie pentru dezvoltarea comportamentelor prosociale la elevi, într-o şcoală generală din Timişoara (co-autor).

 

2015, 7 – 9 oct.2015, Bacău – CONFERINŢA NAŢIONALĂ C(ONSILIERE) – E(DUCAȚIE) – D(EZVOLTARE) – O(RIENTARE)   CEDO – Workshop  Intervenția în criză în spațiul de viață (Life Space Crisis Intervention) – De la conflict la coping – Lect. Univ. Dr. Ioana Dârjan (Psiholog principal PPS, Senior LSCI Trainer), Univ. De Vest Timişoara

2015, 7 – 9 oct.2015, Bacău – CONFERINŢA NAŢIONALĂ C(ONSILIERE) – E(DUCAȚIE) – D(EZVOLTARE) – O(RIENTARE)   CEDO – Workshop 5 Să reducem tensiunea (Turning down the heat) – Prevenirea conflictului și contra-agresivității în clasă – Lect. Univ. Dr. Ioana Dârjan (Psiholog principal PPS, Senior LSCI Trainer), Univ. De Vest Timişoara.

Conferinţe

Prezentări la conferințe internaționale relevante

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2024, 29 noiembrie – Conferința Națională Interdisciplinară de Psihopedagogie Specială, ed. a II-a, „Politici și strategii de incluziune în mediul universitar. Dileme și provocări” – keynote speaker.

2023, 25 februarie – Conferința Națională cu participare internațională LOGOPEDIA – prezentare „Afazia în România – o tulburare gravă cu puțini terapeuți / Aphasia in Romania – a severe speech and language disorder and a lack of specialists in the field”.

Darjan; I.; Al Ghazi; L.; Lustrea; A.; Crasovan, M. (2017). The subjective wellbeing and the general health in college students, at The 3rd International Conference on Communication and Education in Knowledge Society ”Collective Capacity Building”, Timișoara, Romania, 9-10 nov. 2017.

Dârjan, I. – membru în comitetul științific și în comitetul organizatoric Al 8-lea Congres Internațional EFeCT ”LSCI- Ascultând ce nu e rostit, privind dincolo de mască. Construirea unui spațiu de viață pozitiv și responsabil pentru copii”, Timișoara, 19-19 mai 2016.

Dârjan, I. (2016) –  Key-note speaker și moderator workshop Cognitive traps, la Al 8-lea Congres Internațional EFeCT ”LSCI- Ascultând ce nu e rostit, privind dincolo de mască. Construirea unui spațiu de viață pozitiv și responsabil pentru copii”, Timișoara, 19-19 mai 2016.

Predescu, M.; Dârjan, I.; Tomiță. M. (2016): A follow up study on the efficacy of implementing Life Space Crisis Intervention in managing aggression of children with intellectual disabilities, la The 21st Workshop on Aggression, 2016, November 18-19, Felix, Romania.

Dârjan, I.; Predescu, M.; Tomiță. M. (2016): Functions of aggressive behaviors – implications for intervention, la The 21st Workshop on Aggression, 2016, November 18-19, Felix, Romania.

Dârjan, I.; Predescu, M.; (2016): Students’ attitudes and reactions towards aggression, la The 21st Workshop on Aggression, 2016, November 18-19, Felix, Romania.

Dârjan, I.; Tomiță, M. (2016): Positive Behavioural Intervention and Support as an approach to strengthen students’ resilience in school, Romania, la Social Work International Conference (SWIC)”Envisioning sustainable social work: empowering communities and individuals”, November 3-2, 2016.

Predescu, M.; Dârjan, I.; Tomiță. M. (2016): Juvenile delinquency treatment. Three lessons from disability studies` perspective, la Social Work International Conference (SWIC)”Envisioning sustainable social work: empowering communities and individuals”, November 3-2, 2016.

Predescu, M.; Dârjan, I.; Tomiță. M. (2016): The staff perspective on rehabilitation of young offenders and therapeutic community intervention, la Social Work International Conference (SWIC)”Envisioning sustainable social work: empowering communities and individuals”, November 3-2, 2016.

Dârjan, I. (2016) comunicarea Challenging in transforming schools in therapeutic communities, la International Conference on Social Sciences & Humanities, Forum on Studies of Society, Craiova, Romania, 31 martie 2016.

Ioana Dârjan (2015) Dezvoltarea comunităţilor terapeutice pentru asistarea copiilor şi tinerilor în risc. (Developing therapeutic comunities to assist children and youth în risk) la Conferința Internațională de Asistență Socio-Medicală Comunitară la Timișoara, în 20-21 noiembrie 2015.

2014, 8-10th May, Timisoara, The Second World Congress on Resillience: From Person to Society, cu comunicarea Dârjan I., Toomiță, M. ”Helping professionals – the bless and the burden of helping”.

2014, 8-10th May, Timisoara, The Second World Congress on Resillience: From Person to Society, cu comunicarea Predescu, M., Dârjan, I., Tomiță, M. ”A case study of applying q-methodology to investigate the meaning of resilience”.

2013, Timișoara – The 4th International Conference on Psycho-Social Perspective in the Quaci-Coercive Treatment of Offenders Psychosocial perspectives in the quasi-coercitive treatement of ofenders. Social control and vulnerable goups, comunicare Oppositional interactions: aggression and counter aggression in conflict cycle http://www.socio.uvt.ro/specto2012/specto2012.htm.

2013, Timisoara, Conferinta Internațională ”Comunicare și educație în societatea cunoașterii”, comunicare Conflict management skills as a tool to promote school.

2013, Kikinda, Serbia, METHODICAL DAYS 2013“Competences of Preschool Teachers in Knowledge Society” –  The management of aggressive behaviors in  educational settings – the LSCI Method,

2012, June 18-19, Timisoara – Conferința Internațională de Științe Sociale Aplicate, ISSA, cu poster Form or reform? The teachers’ attitudes about the changing roles of universities.

2012, Timisoara, The 3rd International Conference on Social Work Perspectives on the Quasi-Coercive Treatment of Offenders, comunicare The impact of teachers’ systems of beliefs and sense of self-efficacy on managing students’ behaviour http://www.socio.uvt.ro/specto2013/.

2012, Timisoara, Romania, Conferința Internațională de Științe Sociale Aplicate, ISSA, cu poster Form or reform? The teachers’ attitudes about the changing roles of universities (Mihai Predescu, Ioana Darjan) .

2010 World Conference on Educational Sciences, World Conference on Educational Sciences, Istanbul, Turkey – Predescu, M., Dârjan I. (2010) Promoting Political Participation through Adult Education..

2009 in Bergisch Gladbach/Germany, International Conference Teachers and Trainers in Adult Education and Lifelong Learning Professional Development in Asia and Europe (http://www.die-bonn.de/asem/asem09_programme.htm) – Darjan, I.; Predescu, M.F.  (2009) Developing embedded literacy teaching skills of the VET teachers as a pathway for professionalisation.

2009, Bucharest, ROMANIA: The 10-th EDITION of the traditional European Conference E-COMM-LINE 2009, cu lucrarea Content embedded literacy education as a transfer of innovation. opportunities and challenges.

2008, Second European Congress of Early Prevention in Children with Verbal Communication Disorders, Sofia, Bulgaria – Communications problems in children with emotional and behavioral disorders (poster)