Prof. Univ. Dr. Ramona Paloș

Ramona Paloș este profesor universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Vest din Timișoara.

Activitatea sa profesională, didactică și științifică este orientată spre psihologia educațională, a învățării și educația adulților. Interesele sale vizează analiza factorilor determinanți ai performanței academice și proiectarea experiențelor facilitatoare de învățare, cu aplicabilitate în mediul universitar și în programele de formare a cadrelor didactice.

Este autoare și coautoare a unor publicații în domeniul psihologiei educației și al educației adulților, participă și coordonează proiecte educaționale sau de intervenție și este implicată în Școala Doctorală de Psihologie a UVT, în calitate de conducător de doctorat în Științele Educației. De asemenea, este membră a Asociației Române de Cercetare în Educație (ARCE), a Centrului de Diagnoză Socială (CDS) și a Centrului de Cercetare în Leadership Educațional și Dezvoltare Comunitară (CCLEDC) din cadrul UVT.

 

Identificatori academici

ORCID

ORCID ID: https://orcid.org/0000-0002-4426-8178

Web of Science ResearcherID / Author ID

[ID] https://www.webofscience.com/wos/author/record/C-8989-2015

Scopus Author ID

[ID / link] https://www.scopus.com/authid/detail.uri?authorId=36544444600

Google Scholar

[link] https://scholar.google.com/citations?hl=ro&user=ZcO0pX4AAAAJ&view_op=list_works

UEFISCDI BrainMap

[link / ID] UEFISCDI ID (UEF-iD): U-1900-063N-4770

 

Activitatea didactică

Cursuri predate:

Psihologie educațională (curs/licență)

Psihologia învățării (curs & seminar/licență)

Consiliere în învățarea și adaptarea școlară (curs & seminar/licență)

Formare și perfecționare profesională (curs & seminar/master PMOT)

 

Educație

Abilitare în Științe ale Educației, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, 2018.

Doctorat în Științe ale Educației, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, 2003.

Masterat/Studii aprofundate în Psihopedagogia Educației Integrate, Universitatea de Vest din Timișoara, 1999.

Licență în Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, 1995.

 

Postul actual

Profesor universitar doctor, Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Vest din Timișoara.

 

Poziții anterior ocupate

[preparator univ.], [Universitatea de Vest din Timișoara], [1999 – 2002].

[asistent univ.drd.], [Universitatea de Vest din Timișoara], [2002 – 2004].

[lector univ.dr.], [Universitatea de Vest din Timișoara], [2004 – 2009].

[conferențiar univ.dr.], [Universitatea de Vest din Timișoara], [2009 – 2024].

[profesor univ.dr.], [Universitatea de Vest din Timișoara], [2024 – prezent].

 

Responsabilități instituționale

[Director – Centrul de Consiliere Psihologică şi Orientare în Carieră (CCPOC)], [Universitatea de Vest Timișoara], [2012 – 2014].

[Membru al Consiliului Școlii Doctorale de Psihologie (domeniile: Psihologie, Științe ale Educației, Știința Sportului și Educației Fizice)], [Universitatea de Vest Timișoara], [2024 – 2028].

[Membru în Consiliul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din partea Departamentului de Psihologie], [Universitatea de Vest Timișoara], [2025 – 2029].

[Membru în Registrul de experți ai Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Comisia 28: Psihologie, Științe ale Educației, Educație Fizică și Sport], [Ministerul Educației și Cercetării], [2024 – 2028].

Arii de cercetare

Psihologia educației și a învățării; Performanță și succes academic; Proiectarea experiențelor facilitatoare de învățare; Educația și învățarea la adulți; Dezvoltarea profesională și cariera didactică.

 

Experiența în proiecte

Titlu proiect

Cod / acronim

Finanțator / program

Rol

Perioadă

”Găsește-ți calea spre UVT”: Creșterea șansei de acces a elevilor din medii defavorizate la învățământul superior prin servicii de consiliere și orientare în carieră (GoToUVT).

CNFIS-FDI-2018-0186

Ministerul Educației și Cercetării

Director proiect

2018

”Stai în UVT”: susținerea progresului studentului de-a lungul întregului program de studii universitare si finalizarea acestora, prin servicii de consiliere educațională și în carieră (StaInUVT)

CNFIS-FDI-2019-0153

Ministerul Educației și Cercetării

Director proiect

2019

”Crește în UVT”: crearea de oportunități pentru promovarea dezvoltării academice și sociale a studenților, prin programe de tutoring și consiliere educațională și în carieră (CreșteInUVT”)

CNFIS-FDI-2020-0232

Ministerul Educației și Cercetării

Director proiect

2020

 

Publicații selectate

Luștrea,A., Paloș,R.*, Crașovan, M., Sava, S.L. (2026). Organizational factors shaping schools’ maturity as professional learning communities: A study of Romanian mainstream and special education contexts. Journal of Professional Capital and Community. https://doi:10.1108/JPCC-02-2025-0015

Ianoș,M.A., Rusu,A. Paloș,R., Petreñas,C., & Sansó,C. (2026). Linking language attitudes to proficiency across learning contexts: A systematic review and meta-analysis of correlational evidence. Educational Psychology Review, 38(96), https://doi.org/10.1007/s10648-026-10193-w

Negru,A., Maricuțoiu,L., & Paloș,R.* (2026). Do social-emotional competencies shape the effects of students’ learning approaches on academic performance? Evidence from middle school education. Journal for the Study of Education and Development, 49(2), 510-545. https://doi.org/10.1177/02103702261422698

Vîrgă,D. & Paloș,R. (2026). Relationship between Attitude towards AI and Its Potential to Empower Students’ Learning and Academic Engagement in Higher Education: The Role of Teachers’ Training (Capitol 17, pp.210-222). În Chen,Z., Cordie,L., Schröter,H., & Zeng,X. (Eds): Navigating the AI frontier in Adult Education. International practices and perspectives from adult learning, training and higher education (1st ed.). Routledge. https://doi.org/10.4324/9781003656630

Vaida,M.A., Paloș*,R., Jianu*,A.M., Damen,N.S., & Grigoriță,L.O. (2025). Exploring international students’ personal and social resources: Enhancing academic well-being in the medical environment. Education Sciences, 15(11), 1444. https://doi.org/10.3390/educsci15111444

Paloș, R., Vîrgă, D. & Dediu, R. (2025). Students’ approach to learning and their intrinsic motivation to know – the moderating role of psychological needs. Current Psychology, 44, 11757-11770. https://doi.org/10.1007/s12144-025-07990-x

Paloș,R., Vîrgă,D., & Okros,N. (2024). Why should you believe in yourself? Students’ performance-approach goals shape their approach to learning through self-efficacy: a longitudinal analysis. European Journal of Education, 59(2), e12624. https://doi:10.1111/ejed.12624

Paloș,R. & Vîrgă,D. (2024). Academic performance between face-to-face and online teaching-assessment process: a case study of a course (Capitol 14, pp. 305-325). În G.Grosseck, S.Sava, G.Ion, & L.Malița (eds): Digital Assessment in Higher Education. Lecture Notes in Educational Technology, Springer, Singapore. https://doi.org/10.1007/978-981-97-6136-4_14

Paloș,R. (2023). Students’ core self-evaluations and academic burnout: the mediating role of personal resources. Journal of Applied Research in Higher Education, 16(3), 904-918. http://doi:10.1108/JARHE-04-2023-0152

Paloș,R., Samfira,E.M., Vîrgă,D., & Purić,D. (2023). The core self-evaluations, psychological capital, and academic engagement: a cross-national mediation model. Frontiers in Psychology. 14:1189665. http://doi:10.3389/fpsyg.2023

Paloș,R, Vîrgă,D., & Crașovan,M. (2022). Resistance to Change as a Mediator Between
Conscientiousness and Teachers’ Job Satisfaction. The Moderating Role of Learning Goals Orientation. Frontiers in Psychology. 12:757681. http://doi:10.3389/fpsyg.2021.757681

Samfira,E.M. & Paloș,R*. (2021). Teachers’ personality, perfectionism, and self-efficacy as predictors for coping strategies based on personal resources. Frontiers in Psychology. 12:751930. http://doi:10.3389/fpsyg.2021.751930.

Paloș,R. (2020). Exploring the impact of achievement goals orientation and study engagement on nursing students’ approaches to learning. Educational Studies, 46(2), 205-220; http://doi:10.1080/03055698.2018.1555454

Sava,S.L., Vîrgă,D., & Paloș,R*. (2020). The role of teacher support, students’ need satisfaction, and their psychological capital in enhancing students’ self-regulated learning. Studia Psychologica. International Journal for Research and Theory in Psychological Sciences, 62(1), 44-57. https://doi.org/10.31577/sp.2020.01.790

Paloș,R., Măgurean,S., Petrovici,M.C. (2019). Self-Regulated Learning and Academic Performance – The Mediating Role of Students’ Achievement Goals. Revista de Cercetare si Interventie Sociala/ Review of Research and Social Intervention, 67, 234-249. http://doi:10.33788/rcis.67.15

Paloș,R., Maricuțoiu,L., & Costea,I. (2019). Relations between academic performance, student engagement and student burnout: a cross-lagged analysis of a two-wave study. Studies in Educational Evaluation, 60, 199-204. https://doi.org/10.1016/j.stueduc.2019.01.005

Paloș,R., Gunaru,S.A. (2017). The relationship between resistance to change and Romanian teachers’ attitude towards continuing education – the moderating role of conscientiousness. Journal of Education for Teaching: international research and pedagogy, 45(3), 458-473. https://doi.org/10.1080/02607476.2017.1297043

Paloș,R., Vereș-Stancovici,V. (2016). Learning in organization. The Learning Organization, 23(1), 2-22. http://dx.doi.org/10.1108/TLO-01-2015-0001.

Paloș,R., Petrovici,M.C. (2014). Perceived Importance of Communication Skills and their Predictive Value for Academic Performance. Revista de Intervenție și Cercetare Socială/Review of Research and Social Intervention, 46, 85-98.

Munteanu,A., Costea,I., Paloş,R. (2011). Relationships between academic achievement and personality dynamics during adolescence. South African Journal of Psychology, 41(4), 552-561. https://doi.org/10.1177/008124631104100413

Comunicări științifice / conferințe selectate

Paloș,R., Vîrgă,D., & Dediu,R. (2025). Abordarea învățării și motivația intrinsecă de a cunoaște – rolul moderator al nevoilor psihologice de autonomie și competență. Conferința Națională de Cercetare în Educație CERED 2025: „Pași către viitor: perspective pentru educație și cercetarea educațională”, 2-4 octombrie 2025, Brașov.

Paloș,R., Vîrgă,D., & Okros,N. (2024). Importanța auto-eficacității în relația dintre obiectivele de abordare a performanței și abordarea învățării: o analiză longitudinală. Conferința Națională de Cercetare în Educație: Educația și cercetarea educațională în perioade instabile: influențe și provocări – CERED, 3-5 octombrie 2024, Oradea.

Paloș, R. (2023). Resursele personale ale studenților ca mediatori între evaluarea de sine și burnoutul academic. Conferința Națională de Cercetare în Educație: Diversitatea ca resursă în educație și în cercetarea educațională – CERED, 5-7 octombrie 2023, Cluj Napoca.

Negru,I.A., & Paloș,R. (2022). Social-emotional Competencies and Their Relationships with Learning and Academic Performance. European Conference on Educational Research – ECER Yerevan and ECER Plus & Emerging Researchers‘ Conference. Education in a Changing World: The impact of global realities on the prospects and experiences of educational research, ECER Yerevan (in-person): 23 – 26 August, 2022.

Paloș,R., Vîrgă,D., & Crașovan,M. (2021). Satisfacția în muncă a profesorilor și relația cu conștiinciozitatea, orientarea obiectivelor de realizare și rezistența la schimbare. CERED 2021, ediția VII – Cercetarea în domeniul educațional și provocările societății actuale/Educational Research and Challenges of the Contemporary Society. Iași, 28-29 octombrie, 2021.

Paloș, R., Crașovan, M., Luștrea, A., & Sava, S. (2019). Comunități de învățare și de dezvoltare profesională – Relația dintre percepția profesorilor asupra culturii organizaționale, caracteristicilor învățării organizaționale și dimensiunilor ce caracterizează școala ca o comunitate profesională de învățare. Rezultate preliminare. CERED 2019, ediția VI – Cercetare în spațiul educațional european, 16–17 Iulie, Timișoara.