Conf. Univ. Dr. Carmen-Maria ȚÎRU

Poza Tiru

Carmen Maria Țîru este conferențiar universitar doctor în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Vest din Timișoara.

Activitatea sa profesională, didactică și științifică este orientată spre formarea și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, cu accent pe promovarea și implementarea unui proces educațional centrat pe educabil, atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel universitar. Domeniile sale de interes includ pedagogia digitală, educația adulților și educația interculturală.

Preocupările sale științifice și didactice vizează, de asemenea, facilitarea procesului de învățare și predare, elaborarea și valorificarea materialelor curriculare, evaluarea formativă, precum și rolul feedbackului și al reflecției în optimizarea procesului didactic. Aceste direcții de interes au aplicabilitate atât în contextul învățământului preuniversitar, cât și al celui universitar, contribuind la dezvoltarea unor practici educaționale adaptate nevoilor educabililor și cerințelor actuale ale societății.

Este autor/coautor al unor cărți, capitole de cărți și articole în reviste naționale și internaționale. A fost membru supleant al Comisiei Specializate de Acreditare (CSA) a programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în cadrul Panelului academic al Ministerului Educației, în perioada 24 octombrie 2022 – 25 octombrie 2025.

De asemenea, a fost implicată în derularea mai multor proiecte naționale, în calitate de expert în educație, autor de cursuri și formator, contribuind la susținerea unor activități de formare și dezvoltare profesională destinate personalului didactic din învățământul preuniversitar și universitar.

 

 Identificatori academici

ORCID

https://orcid.org/0000-0002-1919-4816

Web of Science ResearcherID / Author ID

IWD-5805-2023

Scopus Author ID

ID: 60241393000

Google Scholar

https://scholar.google.com/citations?hl=ro&user=Hl776v4AAAAJ

UEFISCDI BrainMap

–

 

Activitatea didactică

Discipline predate:

Pedagogie I: -Fundamentele pedagogiei – Teoria şi metodologia curriculumului, Curs și seminar

Pedagogie II: – Teoria şi metodologia instruirii – Teoria şi metodologia evaluării, Curs și seminar

Curriculum școlar și dezvoltare curriculară , Curs și seminar

Fundamentele pedagogiei & Teoria şi metodologia curriculumului, Curs și seminar

Designul instruirii și teoriile învățării- Seminar

 

Educație

Doctorat în ştiinţele educaţiei. Titlul tezei: Educaţia adulţilor- componentă a sistemului de învăţământ românesc, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei. Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, OMECI nr.6026 din 27.11.2009.

Masterat în economie socială [domeniu], Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Departamentul de Sociologie, 2010-2012.

Absolventă a Cursului Postuniversitar de Psihologia Educaţiei, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, secţia Psihologie, Universitatea de Vest din Timişoara, 2001-2002.

Licență în pedagogie, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, secţia Pedagogie, Universitatea de Vest Timişoara, 1997-2001.

 

Postul actual

Conferențiar universitar doctor, Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Vest dinTimişoara.

Poziții anterior ocupate

 Lector universitar titular, Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea de Vest din Timișoara, aprilie 2013 – septembrie 2025.

Asistent universitar titular, Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea de Vest din Timișoara, aprilie 2004 – martie 2013.

Preparator universitar titular, Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea de Vest din Timișoara, martie 2003 – martie 2004.

Preparator universitar suplinitor, Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea de Vest din Timișoara, octombrie 2002 – martie 2003.

Cercetător științific, Institutul Român de Educație a Adulților (IREA), Timișoara, septembrie 2001 – iulie 2002.

 Educatoare titulară, Grădinița cu Program Prelungit Unio, Satu Mare, septembrie 1996 – septembrie 1997.

Responsabilități instituționale

Membru în Consiliul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, septembrie 2025-prezent.

Responsabil de program Nivel II Postuniversitar, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației DPPD, Universitatea de Vest din Timișoara, 2026-2027.

Responsabil de program, Nivel I și Nivel II, Medicină, DPPD, Universitatea de Vest din Timișoara, 2022-2026.

Membru supleant în Comisia Specializată de Acreditare (CSA) a programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației, 24.10.2022 – 25.10.2025.

Director Centrul de Dezvoltare Academică, Universitatea de Vest din Timișoara, 24.05.2017 – 30.08.2017.

Evaluator manuale școlare, Centrul Național de Evaluare și Examinare, 20.03.2018 – 11.05.2018.

Membru în colectivul editorial, Revista de Științele Educației / Volumul Primei Conferințe Naționale de Educația Adulților, Editura Universității de Vest / Editura Almanahul Banatului, 2001 – 2002.

Arii de cercetare

Evaluare formativă, feedback și reflexivitate în procesul didactic

Elaborarea de materiale didactice

Pedagogia digitală

 Experiența în proiecte

Titlu proiect

Cod / acronim

Finanțator / program

Rol

Perioadă

Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din regiunea de Vest

PNRR/2024/C15/MEDU/18

PNRR

Expert mentorat / Expert pedagogie

01.11.2025- 31.03.2026/ 01.11.2024 31.03.2026

Start în carieră prin master didactic

ID 140783

POCU

Expert formare cadre didactice universitare / Formator

1.10.2021-30.04.2022/14.12.2020 – 30.09.2022

Acces și echitate în universități. Demersuri antreprenoriale inovatoare pentru studenți și cadre didactice

POCU/379/6/21/124874

POCU

Expert senior formare personal didactic / Formator

08.07.2019 – 23.06.2021

Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative

POCU/320/6/21/121030

POCU

Expert formare personal didactic / Formator

12.02.2019 – 31.07.2021

Investește în educația ta! Prevenirea abandonului universitar prin servicii de suport integrate

InEdu / Contract 46/SGU/NC/1/23.11.2017

SGU / ROSE

Cercetător în psihologie

02.05.2018 – 30.06.2018

Sistem integrat de perfecționare psihopedagogică continuă pentru cadrele didactice universitare

CNFIS-FDI-2017-0518

CNFIS-FDI

Responsabil Program de formare

24.05.2017 – 30.08.2017

Practica pentru studenții în științele sociale

POSDRU/189/2.1/G/156168

POSDRU

Asistent activități practică

20.07.2015 – 31.12.2015

Formarea competențelor pentru șanse egale la educație

POSDRU/137857

POSDRU

Consilier specialitate psihopedagog (membru P2 FNAP-IP)

23.02.2015 – 30.09.2015

E-Incluziune: Dezvoltarea și implementarea unui program de asistență bazat pe tehnologii TIC, pentru creșterea accesului la învățământul superior al persoanelor cu dizabilități

POSDRU/156/1.2/G/141055

POSDRU

Expert pe termen scurt (analiză curriculum și programe de studii)

01.06.2014 – 14.09.2014

Let’s train the little EU citizen

357417-LLP-2011-RO-AJM-ICS

Lifelong Learning Programme (LLP)

Formator

10.09.2012 – 30.11.2012

Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Caraș-Severin și Mehedinți

POSDRU/62421

POSDRU

Autor de cursuri și formator

01.02.2011 – 31.11.2013

Specialiști în managementul curricular

POSDRU/19/1.32/G/30654

POSDRU

Expert formator curs și seminarii

08.11.2011 – 30.11.2012

Barabarripen un model de integrare inter-regional de incluziune destinat femeilor rrome

POSDRU/96/6.2/S/62289

POSDRU

Expert educațional

02.03.2011 – 31.10.2012

Perfecționarea cadrelor didactice, din învățământul liceal, care predau discipline economice

POSDRU/87/1.3/S/63908

POSDRU

Expert pe termen lung / scurt, formator

10.02.2011 – 31.07.2012

Facilitare profesională pentru educația viitorului

POSDRU/31271

POSDRU

Expert și formator

01.07.2010 – 30.04.2012

Practica ta pentru educația viitorului

POSDRU/33675

POSDRU

Expert și supervizor practică

01.02.2010 – 31.01.2013

Îmbunătățirea formării inițiale și continue a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar prin implementarea și dezvoltarea unei strategii de management al calității în cadrul D.P.P.D.

Cod 1364

CNCSIS

Membru în echipa de proiect

2005 – 2006

Satul românesc, sat european (cercetare pentru satul Traian Vuia)

 

DC Communication și Delegația CE la București / realizat de ICCV

Investigator principal

03.2005 – 10.2005

Împreună cu romii din Banat: pentru o dezvoltare locală durabilă

CBM (2001)28

Programul Măsuri de Încredere al Consiliului Europei / coordonat de Institutul Intercultural Timișoara

Voluntar

30.06.2001 – 30.04.2002

 Colaborări internaționale

WORKALO. The creation of new occupational patterns for cultural minorities: the Gypsy Case, Programul Socrates / coordonat de Universitatea din Barcelona, Assistant researcher din partea IREA Timișoara, 2001 – 2002.

Publicații selectate

Țîru, C. M., Coman, C., Dalban, C. M., Bătrânu-Pințea, V., Anton, M., Gherheș, V., … & Otovescu, A. (2025). Multidimensional analysis of conventional and electronic cigarette consumption among students. Frontiers in Psychology, 16, Article 1724372. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2025.1724372

Țîru, C. M. (2025). Analyzing the assessment of lesson planning in medical teacher training program. Annals of the University of Craiova, Series Psychology, Pedagogy, 47(1), 19–33. https://aucpp.ro/wp-content/uploads/2025/06/2.TIRU_CM_AUC_PP_2025_no_47_issue_1_pp_19-33.pdf

Țîru, C. M. (2024). The implications of assessment based on contextual learning on students’ results. Educația 21, (27). https://doi.org/10.24193/ed21.2024.27.08

Țîru, C. M., & Lungu, M. (2023). University students’ opinion on their instructional motivation. Annals of the University of Craiova, Series Psychology-Pedagogy, 45(1), 198–207. https://aucpp.ro/wp-content/uploads/2023/06/15.-TIRU_LUNGU_AUC_PP_2023_no_45_issue_1_pp_198-207.pdf

Țîru, C. M. (2022). The use of students’ portfolio within the assessment process at university level during the COVID-19 pandemic. Educația 21, (22), 42–49. http://educatia21.reviste.ubbcluj.ro/data/uploads/article/2022/ed21-no22-art05.pdf

Țîru, C. M. (2021). Using students’ reflection in the university educational process – A qualitative approach. Educația 21, (21), 49–61. http://educatia21.reviste.ubbcluj.ro/data/uploads/article/2021/ed21-no21-art05.pdf

Țîru, C. M. (2021). Active learning through educational resources in university courses. Annals of the University of Craiova, Series Psychology-Pedagogy, 43(2), 33–44. https://aucpp.ro/wp-content/uploads/2021/12/3.-TIRU_CM_AUC_PP_2021_no_43_issue_2_pp_33-44.pdf

Bersan, O., Țîru, C. M., & Dumitru, I. (2019). Formative assessment and feedback – Ingredients for an effective and durable learning. European Proceedings of Social and Behavioural Sciences, 63, 448–462. Future Academy. https://www.webofscience.com/wos/woscc/full-record/WOS:000481933700054

Țîru, C. M., & Țîru, L. G. (2018). The reflective nature of academic teaching and learning. Journal Plus Education, 20(2), 285–296. https://uav.ro/jour/index.php/jpe/article/view/1120/1206

Țîru, C. M. (2013). Styles of facilitation in the educational process at university level. Journal Plus Education, 11(2), 33–41. https://uav.ro/jour/index.php/jpe/article/view/119/131

Țîru, C. M. (2017). Dimensiuni pragmatice în didactica pentru adulți. Editura de Vest.

Ilie, M. D. (coord.), Strungă, C., Petrescu, M., Codorean, G. I., Harkai, M., & Țîru, C. M. (2009, 2012). Teoria și metodologia instruirii. Editura Mirton/Eikon.

Ilie, M. D. (coord.), Strungă, C., Petrescu, M., Codorean, G. I., Harkai, M., & Țîru, C. M. (2012). Introducere în pedagogie. Pentru Modulul psihopedagogic (Nivel I) ofertat de DPPD (Ediția a III-a revizuită și adăugită). Editura Eikon. (Ediția I, 2009, și ediția a II-a, 2011, Editura Mirton)

Ilie, M. D. (coord.), Strungă, C., Petrescu, M., Codorean, G. I., Harkai, M., & Țîru, C. M. (2012). Teoria și metodologia curriculumului. Pentru Modulul psihopedagogic (Nivel I) ofertat de DPPD (Ediția a III-a revizuită și adăugită). Editura Eikon. (Ediția I, 2009, și ediția a II-a, 2011, Editura Mirton)

Ilie, M. D. (coord.), Strungă, C., Petrescu, M., Codorean, G. I., Harkai, M., & Țîru, C. M. (2012). Teoria și practica evaluării educaționale. Pentru Modulul psihopedagogic (Nivel I) ofertat de DPPD (Ediția a II-a revizuită și adăugită). Editura Eikon. (Ediția I, 2009)

Țîru, C. M. (2012). Educația interculturală – repere teoretice și orientări actuale. Editura de Vest.

Domilescu, I. G., Harkai, M., Ilie, M. D., Petrescu, M., & Țîru, C. M. (2012). Profesorul facilitator sau cum să fii cu adevărat un profesor mai bun pentru elevii tăi! Ghid metodologic și cadre teoretice. Editura Eikon.

Comunicări științifice / conferințe selectate

Reflexivitate și digitalizare în procesul didactic: implicații practice; Speakeri: Conf. univ. dr. Carmen Țîru și Lect. univ. dr. Gabriela Domilescu (UVT). Conferința națională „Pedagogie digitală validată științific” , Universitatea de Vest din Timișoara, 28 februarie 2026

https://drive.google.com/file/d/1WyN-Hm6wIoDNToTWbZly39bX7H8to68T/view?usp=sharing

How to approach teaching in the context of connected campuses?, prezentare, UNITA days, Connected Campuses, The University of Pau and the Pays de l’Adour, 26-28 april, 2023

https://organisation.univ-pau.fr/fr/grands-projets/unita/actualites/archives-unita/unita-days-2022-2023.html

Educational resources for valuing learning, contexts at the university level, prezentare, Conferința Internațională, „Innovative approaches to contemporary trends in education”, Aurel Vlaicu University of Arad, Faculty of educational sciences, psychology and social work, Ist edition, 6-7 iunie, 2023

https://iacte2023.uavconferences.eu/