Acasă » Facultate » Departamente » Cadre didactice Psihologie » Lect. Univ. Dr. Daniela Moza
Lect. Univ. Dr. Daniela Moza
- Lect. Univ. Dr. Daniela Moza
Lect. univ. dr. Daniela Moza este cadru didactic titular al Departamentului de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara din anul 2019, după ce anterior a fost cadru didactic asociat în cadrul aceluiași departament începând cu anul 2013. A studiat psihologia (licență și masterat) și economia (licență) la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a obținut titlul de doctor în psihologie în anul 2018, cu teza Cultural bases of individual happiness / Fundamentele culturale ale fericirii individuale. În perioada 2019–2020 a desfășurat un stagiu de cercetare postdoctorală în cadrul aceleiași universități.
În activitatea didactică este titular al cursurilor Psihologia vârstelor II, Psihologia religiei și Cultural and Social Cognition. Interesele sale de cercetare se situează în aria acestor discipline și vizează în special dezvoltarea la vârstele adulte și îmbătrânirea, precum și variabilitatea culturală a fenomenelor psihologice specifice domeniilor dezvoltării adulte și psihologiei religiei.