Asist. Univ. Drd. Darian Faur

Darian Faur este asistent universitar și cadru didactic titular al Departamentului de Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, funcție pe care o ocupă din anul 2025.

Interesele sale de cercetare vizează relația dimensională dintre personalitate și psihopatologie, explorată atât în contexte ecologice – cu accent pe învățarea emoțională –, cât și prin studii observaționale longitudinale. Totodată, este membru activ al Laboratorului de Cogniție Socială și Personalitate (SocPers) al Universității de Vest din Timișoara.

În calitate de psiholog clinician, Darian Faur a acumulat experiență în cadrul unor centre private de specialitate, desfășurându-și în prezent activitatea atât în practica privată, cât și în colaborare cu instituții publice de sănătate, precum Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog

CV – limba română

CV – limba engleză