Lect. Univ. Dr. Gabriela DOMILESCU

gabi domilescu

Gabriela Domilescu este lector universitar doctor în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității de Vest din Timișoara, unde își desfășoară activitatea din anul 2003. A obținut titlul de doctor în Științele Educației în anul 2010, la Universitatea din București, cu teza Implicațiile Procesului Bologna asupra formării inițiale a cadrelor didactice și asupra activității departamentelor pentru pregătirea personalului didactic.

Activitatea sa didactică și de cercetare se concentrează asupra unor domenii precum pedagogia, politicile educaționale și evaluarea educațională. Interesele sale actuale de cercetare vizează starea de bine în educație, evaluarea educațională și formarea cadrelor didactice.

În ultimii zece ani, a fost implicată activ în numeroase programe de formare adresate studenților, profesorilor din învățământul preuniversitar și cadrelor didactice universitare, contribuind la dezvoltarea profesională a acestora.

Este autoarea volumelor Politicile educaționale și sistemul românesc contemporan de învățământ (2003), Formarea inițială a cadrelor didactice din România într-un context european (2013) și A fi sau a nu fi profesor. Drumul spre profesia didactică (Globe Edit, 2018). De asemenea, este coautoare a mai multor lucrări de specialitate din domeniul educației, dintre care amintim: Profesorul facilitator sau cum să fii cu adevărat un profesor mai bun pentru studenții tăi! Ghid metodologic și repere teoretice (2018), Educația adulților. Baze teoretice și repere practice (2007, 2019), Introducere în pedagogie (2012), Teoria și metodologia curriculumului (2012), Teoria și metodologia instruirii (2012) și Teoria și practica evaluării (2012).

CV – limba română

CV – limba engleză